Potrivit Centrului Infotrafic, în județul Brașov, circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă și se intervine cu utilaje de deszăpezire, iar pe principalele drumuri naționale – DN 1, DN 73, DN 13, DN 1 A, DN 11 -, dar și pe cele secundare sunt filtre de Poliție, care verifică dacă autovehiculele sunt echipate cu anvelope de iarnă.
Și în județul Harghita, traficul rutier se desfășoară îngreunat, în condiții de iarnă, mai ales în zonele înalte, iar drumarii intervin cu material antiderapant și cu utilaje de deszăpezire.
„Avem 29 de utilaje de deszăpezire care acționează pe drumurile naționale din județ, autobasculante cu lamă și de împrăștiat material antiderapant. Stratul de zăpadă de pe carosabil este variabil, în funcție de altitudine, cel mai consistent în zonele înalte, la vârf, în pasuri și trecători. În cursul dimineții au fost împrăștiate peste 100 de tone de material antiderapant”, a spus șeful Secției Drumuri Naționale (SDN) Harghita, Cătălin Romanescu.
Potrivit meteorologilor, stratul de zăpadă proaspăt depus măsoară 15 centimetri în stațiunea Harghita Băi, unde tunurile de zăpadă au fost puse în funcțiune, zece centimetri la Lacu Roșu și șapte centimetri la vârful Bucin, și continuă să ningă.
Poliția Rutieră Harghita a suplimentat echipajele fixe și mobile pe teren, cu precădere în zonele cu potențial ridicat de producere a accidentelor, pe DN 12 A, la vârful Frumoasa, pe DN 12 C, în zona Lacu Roșu, pe DN 13 A, în trecătoarea Harghita și la vârful Calonda, pe DN 13 B, în pasul Bucin, și pe DN 15, la vârful Creanga, spre Borsec.
„Se verifică echiparea autoturismelor cu anvelope de iarnă și a autovehiculelor de mare tonaj cu anvelope corespunzătoare sezonului rece și cu lanțuri antiderapante. Pe de altă parte, se acționează pentru fluidizarea traficului și pentru atragerea atenției conducătorilor auto să circule cu viteză redusă, adaptată condițiilor de drum, pentru că ninge abundent. În cursul dimineții s-au produs mai multe accidente ușoare în județ, cum ar fi derapări, intrări în șant și ieșiri în decor”, a spus Gheorghe Filip.
Poliția recomandă șoferilor să circule cu viteză redusă, să mărească distanța în mers între autovehicule și să aibă pregătite lanțuri antiderapante care, la nevoie, să poată fi utilizate.
Jandarmii montani de la cele patru posturi montane din stațiunile Harghita Băi, Lacu Roșu, Borsec și Băile Tușnad patrulează pe traseele montane care prezintă un risc ridicat pentru turiștii care sunt în zonă și care sunt așteptați în minivacanța de 1 Decembrie.
În Sibiu, la Bâlea Lac stratul de zăpadă a ajuns la 29 de centimetri, iar reprezentanții Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu au declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că în întreg județul ninge abundent și va continuă să ningă până la orele prânzului.
„Stratul de zăpadă la Bâlea Lac măsoară 29 de centimetri, la Păltiniș este de opt centimetri, iar la Boița este de trei centimetri”, au declarat reprezentanții Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Aceștia au precizat că joi după-amiază precipitațiile vor continuă sub formă de lapoviță, iar în cursul nopții de joi spre vineri este posibil să se formeze polei în anumite zone.
În municipiul Sibiu, traficul este îngreunat din cauza zăpezii și a ninsorii abundente, șoferii fiind nevoiți să parcurgă și în 40 de minute un traseu care, în condiții normale, se face în maxim zece minute.